Ce fel de preşedinte ar vrea romanii PMP-işti sa fie Elena Gabriela Udrea ? Unul in patru labe

 Românul nu vrea un diplomat în fruntea ţării, ci un om popular, care ştie să se aplece, să ia de gât şi să pupe şi ţigani, şi ţărani, aşa cum face Traian Băsescu. În plus, din ce am întrebat şi noi lumea, populaţia din judeţul Vaslui o adoră pe Elena Udrea”-  preşedintele PMP Vaslui, Ion Vrînceanu Domnu' …

Big fail : Macovei Monica se viseaza un Nelson Mandela mioritic si Cristian Diaconescu crede ca românii sunt tâmpiţi

M-am gândit că, în multe feluri, eu semăn cu Nelson Mandela, care nu și-a sacrificat principiile niciodată, care și-a scos poporul dintr-o stare dezastruoasă, pentru care nimic nu a fost imposibil și care a făcut foarte mulți ani de închisoare, s-a sacrificat, și-a sacrificat interesele personale pentru țară. Și mă identific cu toate aceste lucruri …

Geoană vs Ponta – Diferența dintre o slugă și sluga slugii. Ruperea pactului de coabitare – un alt episod a la Prigoană-Bahmuteanu

“ Domnul Ponta care era în acel moment purtătorul de cuvânt al campaniei mi-a spus “ dacă vă întreabă de vizita la Vîntu, minţiţi că a fost acasă la nevastă ” O constatare simpla, pe care au facut-o destui de aseara pana acum, dar la care subscriu in totalitate se bazeaza pe urmatoarele fapte Miercuri …

Alianta Cretin-Liberală ? N-ai cu cine…

Sondajele pentru desemnarea prezidențiabilului PNL-PDL trebuie reluate peste o lună - Predoiu Catalin Declaratia aceasta, de-a dreptul socanta, te face sa te intrebi daca oamenii astia isi bat joc de propriul electorat sau  isi doresc ca Ponta sa candideze de unul singur. Deci dottore e in campanie de vreun an de zile, cu tot aparatul propagandistic …

Congresul P.N.L. ne-a arătat că USL mai trăiește doar în capul lui Victor Viorel Tăriceanu

Din păcate, noi, din această sală şi alţii care nu sunt aici azi, l-au făcut pe Victor Ponta premier. Iar dacă insistăm, îl facem şi preşedinte - M.R.Ungureanu, ieri la Congresul PNL Ce noutati a adus Congresul PNL de  ieri ? Absolut nici una spectaculoasa Ca au plecat sau vor mai pleca alti cativa deputati …

George Maior NU va candida la presedintie

Aș vrea să subliniez un lucru personal: aș vrea, dacă se poate, să fiu eliminat din aceste scenarii adesea vehiculate în legătură cu diverse candidaturi, avem, slavă Domnului, multă treabă de făcut pentru a asigura securitatea națională a României în această calitate de director al acestei prestigioase instituții Citat din cuvantarea directorului SRI la bilantul de …

Mircea Geoana mult mai prostanac „Dupa 20 de ani”

În interiorul PSD în acest moment sunt două nume - Victor Ponta şi cu mine - care au atributele, calităţile, experienţa şi susţinerea din partid şi în opinia publică ce ne-ar permite să candidăm la Preşedinţia României Sunt astăzi mai puternic, mai înţelept şi mai tenace decât oricând altcândva. Omul învaţă şi din greşeli Un …

A aflat si Ponta ce stia toata lumea : U$D va avea candidat prezidential

Conform declaratiei din usa carciumii la care sarbatorise , cu promptitudine ignorata de televiziunile de casa Guita & Felix TV ca sa nu semene dottore cu Basescu, Ponta a aflat ca vrea/nu vrea urmeaza cea mai fericita perioada a vietii sale. Va guverna fix ca Boc, impreuna cu UNPR , sprijinit de UDMR si traseistii PP-DD adunati si va depinde …

Daca Basescu e Nero, Ponta e Agrippina ?

Acum 2000 de ani, împăratul Nero dădea foc Romei pentru a cânta poeme în faţa focului. Romanii nu l-au iertat. Istoria nu l-a iertat. În zilele noastre, Traian Băsescu dă foc României pentru un bicisnic câştig electoral, încercând să evite pierderea puterii. - Adevarul Cum nu e bine sa contrazici sociologii, oameni seriosi si bine …