Un PNL incapabil să se înțeleagă pe sine și oamenii din Voluntari ai duamnei Firea, azi : Roșiianu Cornelius

  • „Vă anunţ că îmi voi depune candidatura pentru nominalizarea la funcţia de candidat al PNL pentru Primăria Generală
  • „În Bucureşti ni s-a spus că dreapta unită o va învinge pe Firea. Nu e adevărat. PNL o va bate pe Firea, pentru că singurul partid de dreapta din România suntem noi. De un an sunt colegi care îmi vorbesc de o alianţă condusă de Cioloş – un impostor politic care a supt seva din PNL şi l-a trădat.

Chestiile de mai sus le-ar fi emis duminică, la conferinţa filialei Bucureşti, golferul Cataramă Viorel, prim-vicepreşedintele PNL Sector 2, care, subit revenit in prim-plan de pe centura politicii, s-ar visa candidatul PNL la alegerile locale din 2020.
Dar cum ele nu au fost de ajuns, omul s-a grabit sa le repete si in studioul unui salariat al Latrinei 3 alaturi de alte doua culmi ale intelighentei, repetandu-le dupa ce in prealabil i-a umezit bine fundul primarizdei Firea, „o femeie foarte capabila” ( in Grivco, presupun )
Fiindca tot sunt la moda pariurile, sunt dispus sa ofer o lada de bere ( micii ii va da Orban Ludovic ) ca in 2020, cu un candidat ca Viorel Catarama, tip care pare a nu avea inca habar ca alegerile locale se desfasoara intr-un singur tur, PNL va fi sub 10%.
Si daca tot veni vorba de (in)capabila duamna din Voluntari, ce am mai aflat ?
Cornelius Rosiianu, 72 de ani, domiciliul în Voluntari, ales in 2016 consilier județean PSD Ilfov, a fost numit administrator al Companiei Municipale Pază și Securitate București SA
Da, vorbim chiar de  jegul care ne futea nervii la Telejurnicul  TVR dinaintea lui ’89 si pe care cuplul Pandele-Firea voia in 2016 sa-l faca chiar si senator, dar cum n-a reusit, acum, ca rasplata, i-a dat o sinecura grasa. Dar desigur, in viziunea mahalagioaicei din Voluntari, doar opozitia e de vina…( sursa )
Multa lume se intreaba cum de nu capitalizeaza opozitia procente in urma acestei guvernari impotente, centrale si locale, a PSDaddy. Cum sa adune voturi, as intreba, cu Catarama Viorel ?!..

10 răspunsuri la „Un PNL incapabil să se înțeleagă pe sine și oamenii din Voluntari ai duamnei Firea, azi : Roșiianu Cornelius”

    1. Cel mai ce, mah? Bun? Ati preluat niste curve din pdl si v-a crescut cota la 2 intersectii in loc de una? Damn… ce face excesul de laba si agheasma 😀

      pnl este raul cel mai mic si lipsa de altceva, flaushatii din usr fiind zero de stanga, dar de aici pana la a fi bun, cale lunga, in cazul vostru imposibila.

  1. Mi-ar fi placut sa incerce sa scoata mai in fata personaje mai tonice si fara scheleti in dulap, ca Ciucu, Bolojan, Raetschi. Catarama (si nu numai) nu stiu ce mai cauta acolo, e toxic pentru PNL. Pacat ca orgoliul de „partid istoric” nu ii va lasa sa se deschida catre o alianta asa cum a propus Bolojan. Daca din cauza lor o sa ia Firea al doilea mandat, nu mai e nicio indoiala (pentru mine cel putin) ca PNL = PSD2 = blat.
    https://www.moise.ro/2018/05/07/alege-ti-adversarii-cu-grija-firea-resusciteaza-un-busoi/

    1. Ciucu mi se pare decent.
      Bolojan are frustrari de regional care vrea la masa mare. Nu presteza foarte rau ca primar, dar are apucaturi de orasul = jucaria lui.
      Raetchi? Glumesti?!? Uita-te la traseul politic si vei intelege personajul. Asta este un fel de pesedist combinat cu un prmist, ca tip de om. A servit si partidul lui voiculescu cat i-a fost bine si ok.

      1. Cu Raetschi ai dreptate, nu stiam de apropierea cu Felix, dar dupa discursul coerent pe care il are, mi-e greu sa cred ca e un acoperit plantat de varan la liberali. Poate ma insel. Ca nivel, mi se pare oricum departe de glumele pe care le vad scoase in prima linie ca ‘telectuali de marca in PSD, ALDE sau chiar PNL.
        Bolojan? Ar fi un inlocuitor mai mult decat decent pentru Firea (nu ca ar trebui cuiva mari calitati pentru asta), ma lasa rece alte lipsuri ale lui. Nu stiu de ce trebuie intotdeauna sa asteptam imaculati/super-eroi calare pe cai albi, helou?!? 🙂

        1. Raetchi? Iti spune fix ce vrei sa auzi, daca zici de coerenta 😉 Shulfa nu numai media si se orienteaza rapid dupa cum bate vantul.
          Nu exista imaculati, dar nu-mi place sa fiu luat de prost de catre curve virgine. Bolojan nu merge ca primar tocmai pentru ca este primar in alt oras. Ar fi un fel de nicu shordan reloaded, tradand pentru un scop sau functie mai „mare”.
          Nici Ciucu nu e the shit, oengist si a ars-o cu macovei, insa pe unele teme a avut abordari logice si nu fonfanitoare si retarde gen shordan.

  2. ca sa lupta impotriva incompetentilor hoti de la psd, pnl ar trebui sa fie viu, dar nu e . pnl e un partid pe moarte. nu are figuri noi. orban, catarama, busoi sunt toti niste expirati. iar dinspre vechiul pdl nu va veni niciodata cineva credibil. pa, la revedere, pnl va lua sub 20% la alegerile din 2020. liberalii sa se uite la dreapta franceza a lui sarkozy si fillon cum tot scade de la 20% in jos si nu isi revine…

Lasă un răspuns la alex Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.