Acte de caritate a la PSD : cum au ajutat Ponta si Ghita persoanele în nevoie din Africa prin Tony Blair

Cea mai hazlie chestie care se intampla atunci cand devoaleaza DNA cate o afacere cu miros penal a cuplului Ponta-Ghita, este sa observi temele pe care le primesc servitorii lor din presa ca sa-i spele. Deci ieri, intelighentii consilieri ai pontanacului au decis  sa-i dea fundul la pupat cam asa
a3

” Tony Blair spune că banii pe care i-a primit la Bucureşti s-au dus în două fundaţii ale sale, una pentru drepturi religioase, alta pentru ajutorarea persoanelor în nevoie din Africa” – Radu Tudor

Iti dau lacrimile de emotie imaginandu-ti cum au scos Ponta&Ghita din foame sarmanii africani cu ajutorul lui Blair Tony, via aceiasi pufosi dintotdeauna Teodorescu-Sultanescu-Palada, Blair fiind baiatul acela de treaba care, de manuta cu Georgica Bush, inca mai cauta armele chimice detinute de Saddam. Dar apropo, nea analistule militar, cine, cum si unde l-a acuzat pe Blair caci in comunicatul DNA nu exista asa ceva ?!
Lasand toti acesti fost jurnalisti sau  consultanti ajunsi activisti de partid ” pe drepturi de autor” sa se faca de bafta zilnic si daca tot vrem sa ne amuzam cu basme, le-as propune altul, in 8 puncte

  • In octombrie 2011 Tony Blair a inceput sa lucreze pentru presedintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev
  • In martie 2012, Blair apare la Bucuresti, in cadrul evenimentului organizat de banii lui Ghita pentru Ponta. Curand Ponta ajunge premier.
  • 15 februarie 2013 : memorandum de intelegere intre OPSPI si Rompetrol Group N.V. privind anularea datoriei de 400 milioane de dolari, Camera Deputatilor si Senatul adopta legea privind aprobarea Memorandumului
  • 9 iunie 2013, exact la o luna de la memorandumul Rompetrol , Tony Blair apare din nou la Bucuresti unde se vede cu Ponta
  • 27 iunie 2013 , Ponta se duce intr-o vizita oficiala in Kazahstan, unde se intalneste cu presedintele Nursultan Nazarbaev, dupa care pe 3 octombrie Blair revine la Bucuresti
  • 21 noiembrie 2013 : Curtea Constitutionala, la sesizarea presedintelui Basescu, declara  legea Rompetrol ca fiind neconstitutionala.
  • In 14 decembrie, Ponta si cu Blair se intalnesc in Africa de Sud, la funeraliile lui Nelson Mandela, Blair i-l prezinta pe dottore lui Obama
  • In fine, 22 ianuarie 2014 : memorandumul Rompetrol este adoptat prin hotarare de guvern.


Misto, este ? Asta doar ca sa ne mai amuzam un pic cu povesti pe care, cine stie, unii le-ar putea cerceta candva.
In incheiere pe intelesul tuturor pufosilor tristi, o pesedista cu experienta, Stanoiu Rodica explica  toata tarasenia din Justitie si,  daca tot se plang zilnic toti penalii ca le sunt incalcate drepturile constitutionale, iata de ce

Domnul Ponta a fost în Parlament tot timpul la comisiile de modificare a codurilor. A fost un fel de tată, doamna Bica un fel de mamă și domnul Ponta un fel de tată a codurilor. Este un lucru pe care nu îl iert PSD-ului, codurile

In incheiere, cu specificatia ca Ponta beneficiaza de prezumtia de nevinovatie ca orice alt pieton, o simpla constatare : in toate , dar absolut toate magariile pe care le-a comis, Victor Viorel a fost impins de Sebi. Vorba aia : fereste-ma Doamne de prieteni…
PS
Tolontan reuseste sa o ia pe aratura  intr-un mod de-a dreptul jenant, inventand ceva acolo unde nu exista. La urma urmei, poate ca Badea si Gadea sunt molipsitori. Sau trustul. Sau coruptia in general…

Anunțuri

2 răspunsuri la „Acte de caritate a la PSD : cum au ajutat Ponta si Ghita persoanele în nevoie din Africa prin Tony Blair”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s