Scandalul TVR : Tanase Stelian arata cu degetul direct la Oprea Gabriel

Maine are loc votul in plenul Parlamentului asupra raportului de activitate al Televiziunii Publice, raport care a fost respins de comisiile de cultură, acesta fiind primul pas către demiterea conducerii postului public de televiziune care se poate produce chiar maine
Stelian Tanase :

  • „Într-o zi ( generalul Oprea n.m. ) m-a sunat să-mi spună că seara la ştiri s-a dat un material despre plagiatul lui. Mi-a spus că numai televiziunea de stat îl atacă pe el. Era foarte infierbântat, foarte opărit pe subiectul despre care v-am spus. Discuţia a fost intermediată de jurnalistul Realitatea Tv, Rareş Bogdan.
  • „M-am trezit cu doi membri ai CA care sunt din partea UNPR. Am discutat 5 minute după care unul dintre ei a pus mâna pe telefon să-l sune pe generalul Oprea să-i spună că sunt aici în birou la preşedintele TVR. Am stat de vorbă, era la fel de înfierbântat şi revoltat că pregătim, şi mi-a dat numele lui Pătraru de la Starea Naţiei, un alt material cu plagiatul.
  • „A doua zi, Oprea s-a văzut cu cei doi lideri ai PSD şi au hotărât lichidarea mea. E vorba de Ponta şi Dragnea. Este un amestec grosolan în libertatea presei din România, este un lucru inacceptabil”,

Sunt departe de a fi fanul lui Stelian Tanase, dar niste intrebari tot se ridica

  1. Alo,societatea civila mai exista sau e si ea in buzunarul interesului national ca si 75% din presa?
  2. Domnul Rares Bogdan e PR-ul lui Oprea Gabriel ?
  3. De ce mai platim abonamente acestor politruci ?

7 răspunsuri la „Scandalul TVR : Tanase Stelian arata cu degetul direct la Oprea Gabriel”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.