Inflație de specialiști în Grexit. Doi extremiști de „giantă latină”, o singură idee : Germania e de vină !

ospiciu nebuni insaneUn tembel italian
” In Europa domneste nazismul financiar german ; Nu vreau sa mor german ; Germania trebuie sa devina mai mica . „.
Un tembel dambovitean
„Este foarte posibil, ba chiar posibil în stil mare, ca gestul de curajoasă democrație absolută al grecilor să-i coste mari suferințe. Dar și să deschidă ochii Continentului asupra acestei noi aventuri, una fără pas de gâscă, mitraliere, stukasuri, bombe, gropi comune și camere de gazare, ci una de supunere samavolnică, economică și financiară, a țărilor europene mai sărace. Cu noi, românii, le merge perfect, ne-au pus chiar și președinte, cu grecii, iată, nu! ”
Nu ca m-ar mai mira ceva in tara asta, dar de cateva zile incoace pe fundalul parangheliei Grexit, se pare ca s-a spart teava cu experti economico-istorici intr-ale Germaniei naziste.
Totusi, una peste alta au si pareristii astia damboviteni dreptate : nu e prost cine cheltuie imprumutul pe care l-a cerut,  e prost ala care da banii.
Avea dreptate Pastorel, cacatii scriu in loc sa puta.

7 răspunsuri la „Inflație de specialiști în Grexit. Doi extremiști de „giantă latină”, o singură idee : Germania e de vină !”

  1. Pentru toti debilii astia care cred ca in capitalism datoriile nu se platesc daca nu vrea muschiu; lor, exista o alternativa numita BRICS. Acolo, toti papagalii astia pot imparti intre ei rahatu’ revolutionar care i-a cuprins brusc, Intre timp, bursa chineza s-a dus pe tobogan, deci….

  2. Cretinii ăștia nu se gândesc cât de penibili sunt când se tot referă la stereotipul germani = naziști, uitând că Italia a inventat fascismul care l-a inspirat pe Hitler, România a fost stat național-legionar între septembrie 1940 – ianuarie 1941 și că ambele au fost aliate al Germaniei naziste. Vorba Paraziților: „Vezi cum pui p*lile în propoziții că poate te înjuri”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.