Mămicuța Elena – garantată Vanghelie este o adevărată Băsescu, minte la fel de bine că și tăticuțul Traian

imageResize

    • La fel ca în anul 2009 am strâns cu foarte mare ușurință numărul necesar de semnături pentru a candida ca și independent la alegerile europarlamentare. Am apelat la cunoștințele din toate partidele politice, la prieteni și la familie ” – Elena Basescu, 24 martie 2014, Agerpres

eba facebook

  • Nu am cerut niciodată nimănui să-mi strângă semnături contra cost, cu atât mai puțin lui Marian Vanghelie sau celorlalți oameni invocați în documentele citate în presă. De altfel, pe aceștia nici măcar nu îi cunosc. Reamintesc tuturor că nu am candidat la alegerile europarlamentare din 2014. În aceste condiții, invocarea numelui meu este nejustificată ” – Elena Basescu, facebook, 19 martie 2015

Sigur ca intre cele doua declaratii este o diferenta de un an si un copil dar amnezia asta subita nu e o  scuza .  Ca tanara mamicuta Basescu Elena are memoria scurta nu e de mirare, si mintea o are la fel, dar ca minte cu o nerusinare specifica unui adevarat Basescu, e ceva meritoriu pentru ea. Da, nu a mai candidat dar stransese deja semnaturile  apeland  la ”  cunoștințele din toate partidele politice  „. Clar, da ?
O mentiune de final pentru Basescu Traian care, inconjurat de barbati de stat de acelasi calibru, gen Visan, a ajuns sa se mahalageasca seara , la coltul strazii, cu „raspopitul Gadea” si cu Voiculescu, ceea ce ar fi deja banal, dar si cu procurorii si judecatorii, ceea ce devine trist si socant.
CTP a spus ca ” Traian Basescu trebuie arestat pentru a fi apărat de el însuși „.
Subscriu.

12 răspunsuri la „Mămicuța Elena – garantată Vanghelie este o adevărată Băsescu, minte la fel de bine că și tăticuțul Traian”

  1. Deci Vanghelie nu-i este mici prieten , nici cunostinta….😄O fi apelat saracuta la prieteni sau cunostinte sa stranga semnaturi ,dar nu contra-cost…desi s-ar putea sa apara niscaiva dovezi….

    1. Nope, pe aia mici ii trimite pe mare…blugi, țigări, carpete. Sa învețe de mici cum se face banu’ si pe urma ii baga in politica.

  2. Eu nu vad contradictii intre afirmatii.

    1. EBA spune ca a cerut ajutorul prietenilor din TOATE partidele politice (2014);
    2. EBA spune ca nu a cerut sa-i fie stranse semnaturi CONTRA COST (2015).

  3. Adevarat, in 2014 n-a participat la alegeri, dar poate ne spune si cate ceva despre alegerile din 2009. Poate stie cate ceva Mona Tine-mi Poseta

    1. Madame Ridzi a avut sansa sa spuna.Sotul dumneaei a aparut in vreo doua emisiuni televizate si , de asemenea a ratat voit sau nu, sa spuna dedpre campania EBEI tot ce stia….

  4. M-ai spart cu linkul Agerpres. L-am deschis in graba si ce sa vezi, am citit așa: Foto Radu TUTA. Am crezut ca TUTA este titlul fotografiei… :). Sa nu crezi in paranormal?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.