Despre prostimea pierdută pe câmpii , S.T.S. şi I.S.U. PLUS : ” Un Dr. Juan, pistolar”

Istupid_idiots_bign primul rand, aflati ca nu mai dau 2 bani pe ‘eroii’ din avion, cata vreme nu par absolut deloc interesati sa se afle adevarul sau sa se publice convorbirile lor cu 112. Mi s-ar fi parut un gest de bun-simt, daca tot pretinzi ca ai dat datele exacte, sa vrei sa afli motivele pentru care ai stat 5 ore sa astepti salvatorii. Cum nu par sa-si doreasca foarte tare sa se intample asa ceva, nu vad de ce mi-as mai bate capul cu ei.
In al doilea rand, politizarea problemei „ISU-STS” reprezinta o prostie specifica mass-mediei dambovitene. Jumatate urla  ca STS lui Basescu e de vina, cealalta zbiara ca nu-i asa si ca Ponta vrea sa puna mana pe „serviciul secret”. Seara de seara, aceeasi gasca de parerologi, de la Lazarus la Chireac sau DDD, lanseaza „ipoteze” noi in functie de interesele patronilor. Au aparut si teorii ale conspiratiei, fireste. Rezultat ? Lumea nu mai intelege absolut nimic.
Sigur e doar ca nu se misca absolut nimic din loc si, cu prima ocazie fiindca tot e deja campanie electorala, iarasi va aparea salvatorul national Basescu sa explice natiunii ce-si-cum.
In timpul asta, doi imbecili au decis ieri sa o ia peste un camp cu zapada de 1 metru, in conditii de ceata. Evident ca s-au pierdut si au inceput sa sune disperati dupa ajutor la 112, iarasi „chifla”, iarasi STS, comunicate, etc. Intr-un final, dupa vreo 3 ore, i-au recuperat.
Trei ore in camp deschis la lumina zilei, da ? Si va mai mira cele 5 ore, noaptea pe munte ?
Ce vreau sa zic ? Fereasca Dumnezeu de ceva rau. The day after, supravietuitorii isi vor plange de mila.
UPDATE
Fiindca ai nostri comentatori sunt de 1001 de ori mai smecheri decat ai altora, am primit de la Diana o poveste superba
Dr. Juan, pistolar ” starring dr. Ianceu. O sa va placa, garantat.

28 de răspunsuri la „Despre prostimea pierdută pe câmpii , S.T.S. şi I.S.U. PLUS : ” Un Dr. Juan, pistolar””

      1. Si eu am acelasi feeling, ca cei doi „amarati” nu se aflau pe camp de dragul peisajului hibernal! Fie aveau alte „treburi”, fie erau in misiune, sa mai dea o lovitura dragalasului STS!!! Teoria conspiratiei, nu?

  1. Una-i una, alta-i alta… nu e bine să amestecăm problemele! De ce?
    Pentru că în final nu vom înţelege nimic şi vom da apă altora, ce conştient sau prin naivitate, vor participa la ascunderea cauzelor reale a „degringoladei” acţiunilor de localizare, salvare şi transport a victimelor accidentului aeronautic din munţii Apuseni, căci bănuiesc acesta este subiectul principal al temei puse în discuţie.
    Nu înţeleg relevanţa unor aspecte strict personale ale chirurgului Sorin Ianceu în speţa „Accidentul aeronautic din munţii Apuseni”! Din câte cunosc, acest domn nu a fost nici pilot, nici copilot al aeronavei în discuţie ci doar pasager.
    Cu ce şi cum aventurile chirurgului Ianceu, au influenţat cauzele accidentului sau mediocritatea instituţională cu privire la localizarea şi căutarea victimelor şi epava avionului?! 😉

  2. de acord, pe dr. Ianceu nu il plateste statul sa fie un sfant ci sa fie chirurg si mai inainte de toate medic, si tre doi pentru un tango, nu cred ca a violat-o…si ma rog, sunt legi,daca le-o fi incalcat sa raspunda.

    dar acolo pe culme cu fractura deschisa de peroneu, cu o vertebra care nici azi nu e lipita si-a scos haina si a pus-o pe fata aia pralizata, si-a facut treaba si i-a scos pe medici din avion si pe copilot si l-a ajutat pe zamfir sa faca si pe centrala telefonica si pe resuscitatorul. eu as numi astea conditii eroice, si pe om un erou.

  3. si chiar ii impartasesc punctul de vedere…sunt doua cruci… acum e o batalie in care fiecare incearca sa se dezvinovatesca si sa arate ca mortul e de vina. asta e ancheta…un joc de putere. ei au dat si coordonate si locuri si repere, ca pe telefonera ISU sau STS sau ROMATSA sau SMURDul ei nu aveau cum sti…insa sa aiba institutiile statului descenta sa nu ii faca nici oligofreni si nici mincinosi.

  4. Am citit articolul din Bihoreanul (si comentariile) si m-am intrebat daca nu cumva e vorba de un tabloid din Bucuresti, gen Libertatea, Cancan, Click s.a. Nu mi se pare absolut de loc relevanta viata personala a dr.Ianceu (intre noi, femeile, fiind vorba, este un barbat bine, tanar, cu „vino-ncoa”). Nu cred ca exista un „portret-cadru” al eroului, care, pe langa curaj, inteligenta, tarie de caracter, sa prevada si moralitate, puritate, sfintenie!!!! Cati dintre noi suntem fara pata? E drept, nu suntem declarati de nimeni eroi, desi poate, pentru familie, prieteni, rude, suntem niste mici eroi locali. In legatura cu publicarea convorbirilor: nu stiu daca au cerut sau nu acest lucru, dar ma indoiesc ca „autoritatile competente”, recte STS, ar raspunde favorabil unei asemenea cereri din partea unui privat, fara sa invoce chestia cu „serviciu secret”……..

  5. ar trebui publicate toate convorbirile, inclusiv cele avute cu padurarii, salvamontistii si etc ca sa ne dam seama de intreaga imagine, numarul lui Zamfir a fost transmis de ISU si fiecare de l-a avut i-a sunat sa ii intrebe ceva, inclusiv Argentin Todea…sincer, nu cred ca publicarea izolata a convorbirilor cu 112 ar limpezi lucrurile…ar fi fara indoiala partiala si ar imbacsi si mai mult…

    de ex. se vede intre convorbirile ISU Cluj ca avea coordonatele lui Zamfir de la STS Cluj…pana acum STS a scos pe urma fumigene, adevaruri partiale ca sa il discrediteze pe Zamfir si induca in mass media ideea ca nu a dat coordonate…dar cum necum STS a intrat in posesia coordonatelor lui Zamfir, ca o fi pe alt numar putin importa…stiau ca a dat coordonate si care sunt alea…insa STS ei au zis pe „112 nu a dat coordonate a dat ora exacta”. Asta e o manipulare grosolana, o fi dat ora exacta dar dupa ce daduse coordonate 3 ore mai devreme.

  6. hai sa dau un exemplu Argentin afla numarul de seful de post si il suna pe Zamfir, asta ii explica cam pe unde e si Argentin, cunoscand zona, isi cam da seama pe unde ar fi si intr-o ora da de ei. Aceasta convorbire nu a avut loc in reteaua 112 si nu e inregistrata (legal e doar cine cu cine si cat au vorbit)…si asa pot fi zeci…ca toti salvamontii aveau numarul lui Zamfir…cum iti dai seama ca omul nu a dat coordonatele daca nu e inregistrat continutul convorbirii?

    apoi e clar in stenograme ca isu cluj avea coordonatele date de Zamfir de la STS…ia sa explicam un mic mister…cum a aflat STS coordonatele trimise de Zamfir prin SMS unui tert? Simplu, interceptandu-i telefonul, legal, nu…ilegal, ca doar e un joc de copii sa faci asta. De asta nu recunoaste STS ca a stiut coordonatele si ca le-a dat mai departe.

      1. Băsescu în CSAT… Ponta a cerut demisia lui Opriş dar Băse s-a opus, vezi doamne el este „şefuţul”! Păi dacă este „şefuţ” să purceadă el la destituirea lui Opriş, dovezi şi argumente sunt destule!

  7. Well, well …
    Daca e sa facem o medie ponderata a ocupantilor micii aeronave am avea niste rezultate „out of specification”. Il avem pe don Juan pistolar (mai are omul amante, dar asta prea voia sa nu-i scape niciuna, asta a inteles el din viata), avem apoi pe eroul Iovan, cel care a asasinat cu sange rece un om, fie el si hot, impuscat din spate, dupa care, cu alta ocazie a mai impuscat si un caine (niciun vanator adevarat nu trage cu pusca dupa caini).
    Avem si zvonurile despre o legatura mai stransa, poate mult prea stransa intre tanara studenta si un alt ocupant, un medic. Personal ma intreb, in continuare, in ce calitate, in baza carui document, cu aprobarea carei autoritati a fost admisa la bord studenta decedata, nu cred ca intr-un stat european, oricine are chef intra pe un aeroport international, urca intr-o avioneta si trage o tura de-a latul tarii, ca doar e „voluntara” si nu e platita. Teoretic si practic, de fapt si de drept, cel care a puat-o la bord poarta, primul, povara responsabilitatii pentru pierderea acelei vieti !
    In sfarsit, chiar nu e momentul sa discutam si despre mafia transplanturilor de organe, mai ales ca nu ni se prezinta decat aspectul „umanitar” al problemei, cica oamenii aia s-ar sacrifica pentru ca „sa salveze vietile noastre”, asa o fi.
    Ce vreau sa spun? Poate ca nu e o intamplare ca avand astfel de ocupanti, avionul ala s-a acoperit atat de rau cu gheata incat n-a mai putut sa treaca de tara motilor, cine stie? Stiu ca un om serios nu poate sa faca astfel de corelatii imposibil de demonstrat vreodata si, cu atat mai putin, sa le mai si spuna public. Problema e ca nici oamenii seriosi care vor face investigatii si expertize indelungate si costisitoare si care, probabil, vor identifica o eroare de pilotaj drept cauza a prabusirii, nu vor putea explica cum a fost posibil ca un pilor cu experienta lui Adrian Iovan sa comita o astfel de eroare fatala. Adica vom fi 1:1.

  8. Bun, se caută acum şi alte motive mai mult sau mai puţin serioase şi apar în discuţie noi potenţiali vinovaţi.
    Mie unul tare îmi este teamă, că adevărata vină a evenimentului tragic din munţii Apuseni, degringolada instituţională şi haosul intervenit pe timpul localizării epavei aeronavei, căutării şi intervenţia de prim ajutor asupra victimelor va intra în derizoriu, iar anumite evenimente mărunte ce nu ţin de logicul evenimentelor, încep să capete importanţă şi să justifice într-un viitor, principiul „mortul este vinovatul, viul este acoperit cu hârtii” (şi tot logic mortul n-a apucat să-şi rezolve problema hârtiilor pentru că a fost acoperit cu pământ!). Iar dacă ancheta merge mai departe şi apar noi informaţii, se fac noi hârtii şi implicit apar şi „ţapii ispăşitori”, întotdeauna dintre victime şi uite aşa apar şi scoruri ca la futbol ,1:0 apoi 1.1 şi în final 1.2, vezi doamne statul nu are voie să piardă nici o dată, instituţiile sunt stelele de pe cer şi sfinţii ai bibliei.
    Păi să vedem concret cu ce se cochetează:
    1. Se spune , sau se intenţionează a se dovedi, că victima femeie decedată nu ar fi trebuit să se afle la bordul aeronavei. Nu ştiu cât de corecte sunt astfel de informaţii, concret este informaţia prin care se dovedeşte că această femeie a mai perticipat la astfel de misiuni. Oare în toate cazurile a participat ilegal?!
    Pe de altă parte argumentul greutăţii mai mari a încărcăturii aeronavei este total fals. La bord se aflau doar 7 persoane iar capacitatea de transport a avionului am înţeles că ar fi de 10 persoane (cu pilot şi copilot cu tot).
    În final chiar dacă s-ar dovedi că victima nu avea ce căuta la bordul avionului, ea a fost doar un simplu pasager deci logic nu are absolut nici o vină cu privire la degringolada instituţională a căutărilor sau cu prăbuşirea avionului.
    2. Se încearcă a se învinovăţii pilotul pentru prăbuşire, printr-o eventuală eroare de zbor umană.
    Cu căteva zeci de secunde înaintea prăbuşirii, pilotul Iovan constată oprirea unui motor în zbor şi ia o decizie corectă de aterizare forţată, prin întreruperea totală a motoarelor cu carburant, în scopul prevenirii unui eventual incendiu la impact. Prin această manevră, pilotul în fapt,salvează viaţa echipajului de la un posibil incendiu la sol. Din cercetarea tehnică la locul accidentului s-a constatat că levierele de manevrare a supapelor de oprire a carburantului erau trase, deci pilotul Iovan a respectat această procedură tehnică.
    O altă teorie spune că pilotul Iovan ar fi trebuit să decidă pe timpul zborului întoarcerea la Sibiu datorat givrajului, depunerii de gheaţă pe fuzelaj. Tehnic din cîte se cunoaşte în urma cercetării la faţa locului a rămăşiţelor epavei, avionul avea în dotare un sistem de prevenire a givrajului folosit de pilotul Iovan pe procedurile legale. Deci şi această teorie se pare că nu are susţinere
    3. Se spune că unul din pasagerii aeronavei, este vorba de chirurgul Ianceu, ar fi avut un trecut mai puţin moral. Şi ce treabă are „sula” cu accidentul?!
    Dimpotrivă, victima a şi spus în interviul acordat mai multor televiziuni că nu are pretenţii la despăgubiri materiale din partea statului, deci că nu-şi bagă „sula” în sistem deşi ar avea posibilitatea avănd în vedere trecutul său! Mai mult, dă dovadă de căinţă şi doreşte o reîntoarcere a domniei sale la locul accidentului pentru a se ruga la troiţa ridicată de săteni în memoria celor două victime decedate. Gestul în sine pare unul cât se poate de corec, mai ales că a fost făcut cu seriozitate.

    Pentru ca seriotitatea să se transforme în cât mai multă neseriozitate, mai apar şi comisii parlamentare …. 😉
    CONCLUZIA:
    1.Mortul nu mai poate scrie şi se acoperă cu pământ iar viul cu multe hârtii.
    2.Victimele, se pare că şi ele datorită accidentului „scriu” tot mai greu şi hârtiile nu prea se străng pentru a fi bine acoperite, devenind potenţiali vinovaţi.
    3.Eroii aceste poveşti româneşti, par a fi STS, ROMATSA şi multe alte RAPANDULE ce coordoneză aceste instituţii, necesare nouă cetăţenilor furnici. 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.