Azi la Pungeşti, mâine…unde ? Eterna şi fascinanta prostie românească

retards

  • …Fac apel la dreptul de liberă exprimare din constituţie, dar nu se sfiesc să blocheze un drum încâlcând astfel dreptul constituţional la liberă circulaţie. Cer isteric respectarea legii şi legitimează jandarmii îm numele ei, dar răcnesc ca din gaură de şarpe când Jandarmeria le aplică procedura legală reţinerii în vederea identificării. Suntem în faţa unei ipocrizii puerile, determinată de nevoia unora să-şi demonstreze că sunt capabili să facă ceva important în viaţă. Atât şi nimic mai mult ( EVZ )

Zilele astea au fost pigmentate din nou de distractia nationala #unitisalvam care, daca tot a terminat-o cu Rosia Montana, a trecut, asa cum promisese,  la gazele de sist.
Sa fie clar inca de la inceput, n-am nici un parti-pris, nu fac decat sa semnalez prostia cronica de care sufera ambele tabere : guvernul si salvatorii.
Guvernul Ponta-USL isi merita soarta cu prisosinta : ignorand alte promisiuni electorale, a trecut in forta la punerea in practica a unor idei pe care, cand majoritatea actuala era in opozitie, le infiera zilnic. De ce, cred ca e clar. Ponta vrea sa se faca placut Chevron ca, pe vremuri, Nastase – Bechtel. Diferenta e ca Ponta ( inca ) n-a semnat nimic, pentru Nastase n-as baga mana-n foc.
A doua eroare majora : neinformarea populatiei si lipsa de comunicare. Eu, individ cu oarecari pretentii de om cat-de-cat informat, recunosc cu sinceritate ca in proportie de 75% habar n-am ce se intampla , cu explorarea / exploatarea & shit. Ce pretentii sa ai de la niste tarani traind in conditii medievale ?
A treia si ultima eroare : tacerea suspecta in devoalarea intereselor taberei „ecologisto-salvatoare”. Hai sa fim seriosi, doar nu crede cineva ca oengistii se plimba prin tara pe banii proprii.
Bref: Ponta e intr-o culpa majora pe care pare s-o ignore fara scrupule
Trecand la tabara #unitisalvam, pe care de altfel am mai analizat-o pe aici si n-am sa insist, ea n-are absolut nici un atu. Lideri informali – niste ciudatenii ( Craciun, Cernea, Alexe, Caradja , mai de curand Oreste), sustinere politica – extrem de mica spre deloc, poate doar cativa populisti ciudati, sustinere media de asemenea spre zero,  doar in cateva locuri populate cu psiho-pupu gen Nasul TV. Oamenii exceleaza insa pe internet, unde 10 insi pot arata ca 10,000 e doar o chestie de tehnica si se bazeaza pe dezinformarea populatiei naive ca sa nu-i zic proaste de-a dreptul.
brianna caradjaDin combinatia de mai sus se nasc  niste manifestari de strada cu accente caragialesco-anarhice si mult zgomot pentru nimic. Doi-trei viteji se injura cu jandarmii, doar-doar se intampla ceva si cei 20 de fotoreporteri si cameramani ii fac celebri a doua zi. Intre timp  se panicheaza alti cretini pe Facebook. Rasu’-plansu’.
Totusi, fiindca nimic nu se intampla de la sine, cine castiga din toata harababura asta v-ati intrebat ? Din ce se intretin, v-ati intrebat ?
Follow the money on both sides.
PS
Cred ca nu ma suspecteaza cineva ca as fi fan EVZ, dar cand au dreptate, au.

14 răspunsuri la „Azi la Pungeşti, mâine…unde ? Eterna şi fascinanta prostie românească”

  1. Nici mie nu mi-a venit a crede ca citatele sunt din ev.z!!! Măi să fie, chiar aşa? In rest, indemnul „follow the money” este cel corect si potrivit pentru „revolta de la Pungesti”, la care participa mai mult cetateni care n-au nici o legatura cu Pungestiul decat localnici…. Silă mi-e….şi scârbă….

  2. Bine, dacă e s-o luăm aşa, păi mai acu´ 500 de ani, se trezi un beţiv fustangiu să facă el pe deşteptul când autoritatea legitimă îi ceru să-şi plătească dările conform legii şi tratatelor bilaterale! A dracu´ chestie! Păi numai pulane pe spinare trebuia să-şi ia pentru încălcarea statului de drept! Ah, şi apropo, beţivul adună pe lângă dânsul şi nişte ciudaţi de le zicea secui, pe-ăia ce serviciu secret i-o fi plătit? 🙂 🙂 🙂

  3. Aia din poza nu era, parca, printesa?!!?? sau s-a proletizat mai recent?!??!
    officer down, officer down sau, poate, black hawk down…fuck it 🙂

  4. Sa declari o zona intreaga ca fiind „speciala” si sa faci ce vea muschiul tau de jandarm cu 2 clase, e prea mult. Sa-i arda pe aia care au rupt gardul (proprietate privata), dar de aici pana la blocat drumuri/localitati si interzis accesul, inclusiv al presei, ca asa vrea muschiul lor… e cale lunga.

    Sut curios… De ce nu declara zona speciala Ferentariul, de ex? Le e teama ca nu mai primesc spaga sau ca isi vor lua bataie?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.