Basescu confirma : nu-si va recunoaste infrangerea la „puciul”-referendum

Ce va spuneam ieri 

  • …in cazul invalidarii referendumului datorita absenteismului*, omul nostru se va intoarce la Cotroceni pe 30, si va clama victoria poporului care nu a votat insusindu-si astfel cu tupeu si voturile absenteistilor

Ce a spus Base azi la Hotnews

      • Intrebare : Cei care îşi doresc ca mandatul acesta să fie întrerupt înainte de termen vor merge la vot şi vor vota DA.  Toţi ceilalţi, fie că nu se prezintă fie că votează NU, e clar că nu-şi doresc demiterea Preşedintelui, ci de fapt îşi dau acordul tacit sau exprimat prin vot pentru rămânerea sa în funcţie.
        Raspuns  T.B. : De acord cu rationamentul tau. Singurul lucru extrem de important este legat de proportia votanti NU si cei care stau acasa, pe de o parte, si votanti DA. Eu cred ca cei cu DA vor fi mult mai putini.

QED.
Deci Basescu  nu se va declara invins decat de 9,3 milioane de voturi DA el fiind ales cu 5,3. Daca prin absurd se inregistreaza 9 milioane de voturi „DA”, omul va reveni linistit la Cotroceni spunand ca restul de 9,3 milioane chiar daca au stat acasa sunt cu el. Asa ca maine PD poate anunta linistit ca participa la vot, oricum nu conteaza rezultatul si nu-si vor mobiliza electoratul
Asta anunta vremuri foarte tulburi.

14 răspunsuri la „Basescu confirma : nu-si va recunoaste infrangerea la „puciul”-referendum”

      1. Cred ca viteza suspendarii a fost singura care a garantat indepartarea obstacolelor. Sigur ca fara pragul de validare soarta lui Basescu n’ar mai fi avut nici un mister, insa uitandu-ma in urma cred ca USLul a realizat traseul optim pt a’l aduce pe Basescu in fata cetatenilor. Nu imi este clar ce anume (si cat de mult) ar fi avut de pierdut Romania daca Crin se tinea tare si nu ceda in problema validarii, insa per total suntem in fata unui referendum organizat de USL, scorul e evident, iar participarea se indreapta catre un 50%, +/- 2%. Sper sa nu ratam sansa asta, mai ales ca s’ar putea sa fie unica pt o lunga perioada de timp.

  1. “Numărul românilor care au spus “Da” la referendum, acest aproape patru milioane, este aproape egal cu numărul de voturi care au fost date în favoarea tuturor partidelor care au trecut pragul de 5 la sută şi trimit politicieni în Parlamentul European. Tratamentul care se aplică de către politicieni votului poporului, în comparaţie cu votul pentru interesele politicienilor, este inadmisibil. Introducerea artificială a unui prag de 50 la sută plus unu din electoratul din listă pentru validarea unui referendum arată discriminarea pe care politicienii o practică atunci când cetăţenii români sunt chemaţi la vot împotriva interesului lor, dar în interesul românilor. Condiţiile sunt să fie validate numai acele consultări electorale care sunt în interesul politicienilor.

    Cred că o astfel de limită ar putea fi stabilită, 50 la sută plus unu din cei înscrişi în listă – condiţie de validare a unui referendum, numai dacă în România ar fi votul obligatoriu. Sunt state în Uniunea Europeană în care prezenţa la vot este obligatorie şi, în cazul absenţei la vot, electorul este amendat. Dar în România participarea la vot nu este obligatorie, nu este sancţionat absenteismul. Ca atare, cei care se prezintă la o consultare electorală sunt cei care doresc să fie activi şi implicaţi politic. În aceste condiţii, fixarea unor parametri atât de dificili pentru validarea unui referendum, care exprimă, conform art. 90, voinţa poporului, mi se pare că este o acţiune îndreptată spre minimalizarea importanţei titularului puterii şi a suveranităţii în stat, care e poporul român, şi nu politicieni.” Traian Băsescu
    COMUNICAT DE PRESA(29 noiembrie 2007) pe site-ul Preşedenţiei României
    Mai multe http://popateapa.wordpress.com/2012/07/23/interesu-poarta-fesu/

  2. Basescu nu stie sa prezinte situatia decit cu el in pozitia de invingator ,si pentru asta sintem noi vinovati ,De rezolvat noua ne revine sarcina sa punem lucrurile in ordine daca ne va duce capul ,daca nu ne meritam soarta !!. 😈

  3. Imi place sa cred ca ne vom regasi demnitatea si ca vom participa la vot intr-o proportie suficient de mare care sa ne demonstreze in primul rand noua ca votul este instrumentul democratic suprem.
    Putem da Europei un semnal ferm privind optiunile noastre democratice.
    Hai la vot!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.